leben und leben lassen

Schopenhauer

Dimineaţă, soare, un motan care mă pândea să plec de la masa de pe terasă, să las ceva în farfurie şi să ia micul dejun. I-am lăsat, dar sîc! am mâncat legume.

“Vointa si puterea nu ajung. Omul trebuie sa stie ce vrea si ce poate .”

Filozofii şi-au dat mare osteneală pentru a spune că voinţa este liberă; eu voi spune numai că ea este atotputernică.

Nimic nu este bun sau rău prin natura sa, ci această distincţie este stabilită de părerile oamenilor.

Fiecare ţine să se pună în evidenţă prin inferioritatea aproapelui său.

Totuşi, în loc să aibă încredere în ceea ce le spun propriile minţi, oamenii au ca regulă o slăbiciune pentru încrederea în alţii, care pretind că au surse supranaturale de cunoaştere.

Oamenii măgriniţi caută numai să îşi petreacă timpul, cei de talent, să-l întrebuinţeze.

“Omul se obisnuieste cu orice . De aceea linistea sufleteasca este superioara obisnuintei . A nu avea nevoie de obiceiuri, ce avantaj!”

instinctul social al oamenilor nu este direct, adică nu se întemeiază pe iubirea societăţii, ci pe teama de singurătate; căci ei nu caută atât încântătoarea înfăţişare a celorlalţi, pe cât fug de pustietatea singurătăţii şi de monotonia

propriei lor conştiinţe. Precum iubirea de viaţă nu este decât frica de moarte, tot aşa instinctul social al oamenilor nu este

direct, adică nu se întemeiază pe iubirea societăţii, ci pe teama de singurătate; căci ei nu caută atât încântătoarea înfăţişare a celorlalţi, pe cât fug de pustietatea singurătăţii şi de monotonia propriei lor conştiinţe.

“Caracterul omului poate fi dedus din manifestarile lui marunte . Pentru lucrurile importante oamenii isi iau precautii ; in gesturile mici ei se manifesta dupa natura lor si fara a-si da osteneala sa se mai ascunda .”

defapt toate fragmenţelele astea sunt aici pentru că nu ştiam unde să-l găsesc pe cel de jos.

Pentru a trăi în lume este bine să avem o mare provizie de prudenţă şi de indulgenţă; de prudenţă pentru a ne păzi de pagubă, de indulgenţă pentru a ne feri de ceartă. Cine are să trăiască între oameni, nu trebuie să despreţuiască în mod absolut nici o individualitate, ca una ce este o dată creată de natură aşa cum este; nici pe cea mai rea, mai mizerabilă sau mai ridiculă. Din contră, are să o primească ca un ce fatal, care în urma unui principiu etern şi metafizic trebuie să fie aşa şi nu altfel; iar la cazurile extreme să-şi zică: „Astfel este lumea, nu e vina mea”. Dacă face altfel, este nedrept şi provoacă pe celălalt la luptă de moarte. Căci nimeni nu-şi poate schimba adevărata sa individualitate, adică temperamentul său, caracterul său moral, puterile judecăţii, fizionomia sa ş. c. l. Dacă îl osândim în toată firea lui, atunci nu-i mai rămâne decât să ne combată ca pe duşmanul său de moarte; căci noi nu-i îngăduim dreptul de a exista decât sub condiţia de a fi ceea ce din fire trebuie să fie. De aceea, spre a putea trăi între oameni, trebuie să-i lăsăm pe toţi în felul lor, oricum s-ar fi brodit, şi nu avem decât a ne gândi cum să ne folosim de ei, după firea şi însuşirea lor, dar nu să sperăm în

vreo schimbare, nici să-i osândim absolut în ceea ce sunt. Acesta este înţelesul proverbului german „leben und leben lassen”