și în loc să le ofer motivul, le ofer ispita curiozității printr-un dezinteres interesat la nivel instinctual. nu sunt mulți în jurul meu pe care să-i fi văzut procedând la fel. iar acea mână de oameni este sau a fost la un moment dat foarte aproape de mine așteptând momentul asimilării modelului, cum îmi zicea de ună zi un prieten.
de fiecare dată am rămas plăcut impresionată, și influențată ulterior din ce în ce mai puternic, de zicala nu aștepta nimic de la oameni și nu vei simți dezamăgirea. suferindu-i consecințele mi-am dat seama că nu e chiar așa, ci mai degrabă sunt scutită de dezamăgiri dacă nu aștept mai mult de la cei din jurul meu decât acele trăiri autentice pe care ei sunt capabili să le împărtășească cu cei din jur și mai ales cu mine.
în momentul de față este singurul mod onest în care mă pot bucura de intensitatea și pasiunea celor ce mă înconjoară. mă bucur de acea părticică reală, de ochiul tornadei lor și de felul în care se integrează în personalitatea lor, de felul în care se topește cu mine și de felul în care se țese în lume.
